UPDATE – Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter a avut loc la orele 15.53, în Italia. Epicentrul a fost localizat în Provincia Parma, la o adâncime de 60,8 kilometri, anunță Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia.
Pământul a tremurat și în orașele Genova, Torino, Piacenza, până în Trentino. În Provincia Parma, cutremurul s-a resimțit puternic în localitățile Corniglio, Berceto, Monchio delle Corti și Palanzano.
Seismul a produs din nou panică în mai multe orașe din Italia. În Milano, câteva școli au fost evacuate de urgență. Totodată, trenurile care circulau pe ruta Bologna Centrale – Milano Centrale au fost oprite din cauza cutremurului.
Mișcarea telurică a durat câteva secunde, însă populația s-a alarmat și în Piemonte. Aici, liniile de telefonie mobilă au fost afectate din cauza suprasolicitării din partea persoanelor panicate care au încercat să ia legatură cu familia, prietenii sau pompierii.
Seismul a fost urmat de o replică, la orele 16.23, de 2,7 grade, la o adâncime de 63,6 kilometri.
Până la aceste ore nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.
Un alt cutremur de 4,9 grade a avut loc în Nordul Italiei, cu două zile în urmă. Pentru DETALII CLICK pe titlul de mai jos:
Cutremur de 4,9 grade în nordul Italiei. Panică la Milano!
Related posts:








No comments yet... Be the first to leave a reply!